sursa foto:  focus-energetic.ro

Lider de piață în domeniul său, un grup românesc „înscrie” peste hotare! Este prima astfel de mutare din 1990 încoace

Lider de piață în domeniul său, un grup românesc reușește să facă o mutare în premieră, din 1990 încoace. Cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor, grupul Teraplast „marchează” peste graniță.

Acesta a inaugurat fabrica TeraSteel Serbia, în Leskovac, specializată în producţia de panouri sandwich. TeraSteel Servia este prima fabrică din străinătate deschisă după 1990 şi aflată integral în proprietatea unei firme româneşti.

„Extinderea activităţii grupului Teraplast în Serbia, odată cu deschiderea fabricii din Leskovac este un nou pas în procesul nostru de dezvoltare, în linie cu obiectivele grupului pe termen lung. În 2018, pentru TeraSteel Serbia, ţintim vânzări în valoare de 28 de milioane de euro, iar în ceea ce priveşte pieţele deservite, majoritatea panourilor produse în această fabrică vor merge către piaţa din Serbia, dar şi către export în ţări din zona Balcanică”, a declarat Dorel Goia, preşedintele consiliului de administraţie al Teraplast, într-un comunicat.

Fabrica din Serbia are o capacitate de producţie similară celei a subsidiarei TeraSteel Bistriţa, unul dintre liderii pe piaţa de panouri sandwich, adică 2,2 milioane mp/an, dar şi utilaje similare. TeraSteel Serbia va deservi în principal ţări precum Serbia, Bulgaria, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, dar şi piete secundare precum Ungaria, sudul României şi nordul Greciei, informează News.ro.

Vezi și Avicola Crevedia ajunge, din nou, în mâinile românilor! Cine a achiziționat celebrul brand

Dacia are concurență: Cum arată mașina care a cucerit piața europeană

 Simona Halep a dezvăluit TOTUL despre noua sa investiție! Ce proiect îi va purta numele

 

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.