Premierul Ludovic Orban a anunțat, duminică, că săptămâna viitoare va lua o măsură așteptată.
Concret, potrivit prim-ministrului, în ședința de Guvern, se vor aloca bani din Fondul de rezervă al Executivului pentru a suplimenta bugetul Ministerului Muncii în vederea plăţii integrale a salariilor angajaţilor de la Inspecţia Muncii.
„Acolo erau prevăzuţi bani pentru plata salariilor, plata integrală a salariilor, şeful ITM pe care nu l-am numit noi, ci e un şef pe care l-am găsit, pentru că şeful ITM fusese demis mai demult şi a câştigat procesul şi a fost repus în funcţie, şeful ITM a luat decizia să plătească sumele aferente unor hotărâri judecătoreşti şi a cheltuit o parte din resursele bugetare aflate la dispoziţie şi când a venit momentul să plătească salariile a constatat că nu are suficienţi bani ca să plătească salariile şi pentru asta am găsit o soluţie. Săptămâna viitoare, când vom avea şedinţa de Guvern, vom aloca din Fondul de rezervă al Guvernului o suplimentare pentru bugetul Ministerului Muncii care să completeze resursele financiare aflate la dispoziţia Inspecţiei Muncii pentru a putea plăti integral salariile. Nu vom rămâne datori, vom plăti integral toate drepturile salariale ale angajaţilor din ITM'', a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.
Întrebat dacă ia în calcul demiteri în acest caz, Orban a precizat: '„Cu siguranţă că o astfel de decizie la ora actuală vrem să vedem foarte clar care au fost condiţiile în care a fost luată această decizie şi, în funcţie de aceste condiţii, eu voi lua decizia împreună cu ministrul Muncii, care să fie rezultatul unei analize a ceea ce a făcut şeful de la Inspecţia Muncii''.
Vezi și
Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei
Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu
Să fie bine pentru toată lumea! Valul de oameni instalați de Ludovic Orban și Marcel Vela și legăturile lor cu politica
Ludovic Orban ia o măsură urgentă: Vom plăti integral
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiEconomie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie



