sursa foto:  weforum.org

Medic: ‘Dacă nu credeți că există COVID19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Țineți de mână un pacient speriat care abia respiră’

Conf. dr. Mihai Craiu, fondatorul Spitalului Virtual pentru Copii, a lansat un mesaj pentru cei care nu cred în noul coronavirus SARS-CoV-2: ”Priviți in ochii unei asistente de Terapie Intensivă, țineți de mână un pacient speriat care abia respiră, sunați rudele celor care sunt in situație gravă, să le dați vești despre ai lor”.

”Realitatea dură a pandemiei, cu toată forța ei emoțională ar trebui prezentată mai des. Din punct de vedere uman este de înțeles efortul majorității persoanelor de a refuza să privească în față mărimea zguduitoare a pericolului ce se apropie constant. Ca unii din oamenii de pe Titanic, refuzăm si in ceasul al 12-lea să realizăm seriozitatea problemei. Si negam faptul că trebuie să facem ceva, cu totii, în mod solidar.
Nu este vorba despre orgolii sau despre cine are dreptate. Nu este un concurs de prezicători. Este stiință seacă, implacabilă. Epidemiologia ne spune că există un risc foarte mare să ajungem la spital, in urmatoarele luni, dacă nu schimbam comportamentul nostru egoist. Din încercarea asta scăpăm doar dacă respectăm reguli clare – dacă purtăm mască, dacă evităm aglomerația în spații închise si dacă ne spălăm des pe mâini, până vor apărea vaccinuri eficace. Și incă o vreme după ce vor apărea…
E momentul să privim realitatea în ochi. Dacă nu credeți că există COVID19 mergeți voluntari la un spital ce tratează astfel de bolnavi. Măcar câteva zile. Căci vin sărbătorile și toate sunt supraaglomerate. Priviți in ochii unei asistente de Terapie Intensivă, țineți de mână un pacient speriat care abia respiră, sunați rudele celor care sunt in situație gravă, să le dați vești despre ai lor. Ați putea ajuta. Apoi spuneți cum a fost. Cu voce tare”, a scris medicul Mihai Craiu pe Facebook.

Citește și:

Mega-veste! Vârsta de pensionare va fi redusă pentru mii de angajați

SURSE A fost scandal la întocmirea listelor USR-PLUS! Liderul PLUS care a lucrat în Poliție, dar ar fi omis să le spună colegilor de alianță de acest job

Veste bună pentru angajații cu datorii la creditori. De ce beneficii ar putea avea parte

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare