sursa foto:  b1.ro

Ministrul de Interne și-a fixat obiectivul! Lucian Bode: ‘Sunt determinat să mă implic total!’

Ministrul de Interne, Lucian Bode, și-a fixat un obiectiv extrem de important și dificil de îndeplinit.

Șeful MAI anunță că se va implica total în stoparea defrișărilor ilegale.

„Sunt determinat să mă implic total în stoparea defrișărilor ilegale!

Am participat astăzi, alături de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Barna TÁNCZOS, la o ședință în sistem videoconferință cu privire la programul informatic SUMAL 2.0.

Acest program reprezintă un pas foarte important împotriva defrișărilor ilegale, un program care aduce beneficii importante pentru întreg sectorul silvic.

Astfel, reprezentanții guvernului în teritoriu și șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au fost informați cu privire la demararea și, mai concret, la eficiența programului SUMAL 2.0, îndeosebi în ceea ce privește prevenirea faptelor ilegale care duc la diminuarea fondului forestier național.

Concret, autoritățile naționale care acționează în acest domeniu – Poliția, Jandarmeria, dar și reprezentanții direcțiilor silvice vor putea urmări în timp real tăierile, transporturile, dar și procesările masei lemnoase provenite din păduri.

Așadar, responsabili în declararea provenienței materialului lemnos vor fi toți operatorii economici care îl manipulează, de la tăiere și până la prelucrare!

Pentru că suntem primii interesați în protejarea fondului forestier național, acest program devenit funcțional permite înregistrarea tuturor acestor operațiuni.

Nu în ultimul rând, am rugămintea ca în cazul identificării în trafic a unor transporturi de masă lemnoasă care ridică suspiciuni cu privire la legalitatea lor, să semnalați în continuare acest lucru – prin S.N.U.A.U. – la 112, autoritățile având posibilitatea să verifice dacă în acel caz există documente justificative sau, mai grav, dacă este vorba despre o activitate clandestină.”, este mesajul lui Lucian Bode.

Vezi și

EXCLUSIV Ministrul Nicolae Ciucă reacționează: ‘Nu are nicio legătură cu un lockdown!’

Artificiul prin care polițiștii cu relații sus-puse ajung să câștige pensii speciale uriașe! Metoda prin care își umflă fluturașul de salariu

Anunțul care îi vizează pe acești salariați: Pot primi noi sume de bani neimpozabili de la angajator

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare