sursa foto:  dw.com

Momente de groază pentru angajații unui abator din Germania. Muncitor român omorât prin înjunghiere la banda de tranșare a cărnii

Momente de groază pentru mai mulți angajați ai abatorului Tönnies din Rheda-Widenbrück. Un muncitor român în vârstă de 34 de ani a fost omorât, vineri dimineață, prin înjunghiere de un alt român în timp ce se afla la banda de tranșare a cărnii. Agresorul, în vârstă de 35 de ani, și prietena acestuia, care ar avea legătură directă cu crima, au fost reținuți de către polițiști nemți

 

Crima ar fi avut loc la începutul programului de lucru, iar colegii celor doi citaţi de jurnaliştii de la Deutsche Welle au declarat că mobilul crimei ar fi fost gelozia.
„Tânărul rănit a fost transportat la spital, dar, în ciuda eforturilor, medicii nu au mai putut decât să constate decesul bărbatului de 34 de ani. Secţia a fost închisă. Poliţia l-a arestat pe suspect, un cetăţean român în vârstă de 35 de ani, şi a reţinut-o pe prietena acestuia, care se pare că are legătură directă cu mobilul crimei. A fost constituită o comisie de anchetă, urmând ca rezultatele autopsiei să fie anunţate în cel mai scurt timp”.
Aceştia îl citează pe purtătorul de cuvânt al concernului Tönnies, André Vielstädte, care a declarat că firma  „sprijină complet” ancheta.
 Şeful organizaţiei angajaţilor din cadrul Tönnies, Mustafa Kuyucu, citat de asemenea de jurnalişti germani, s-a declarat şocat de cele petrecute: „Suntem trişti şi consternaţi de cele întâmplate. Asigurăm tot ajutorul necesar angajaţilor, rudelor şi prietenilor”, informează news.ro.

Citește și:

Vești importante pentru sute de mii de români! De ce noi modificări radicale vor avea parte cei care vor beneficia de pensie

EXCLUSIV Legea privind interzicerea cumulului pensie-salariu este făcută cu dedicație! Oamenii Sistemului își vor păstra și pensia, și salariul, dacă sunt aleși în funcții publice!

EXCLUSIV Femeia care i-ar fi secretizat dosarul lui Dan Barna, angajată la Cabinetul vicepremierului USR-PLUS!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare