Un gigant îşi face intrarea în România în stil mare. Lansează oferte incredibile pentru clienţi, mii de oameni fiind vizaţi. Este vorba despre o nouă companie aeriană low cost care va opera în ţara noastră din această vară.
Curse aeriene spre Verona şi spre Cuneo, operate de Ernest Airlines, vor fi introduse, din vara acestui an, de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Iaşi au anunţat lansarea celor două noi curse, către Verona şi Cuneo, din Italia.
Cursele vor fi operate de către compania Ernest Airlines. Din 21 iunie vor fi trei zboruri pe săptămână, unul către Verona şi două către Cuneo. Studenţii vor beneficia de preţuri reduse pe cele două linii.
Ernest Airlines e prima companie italiană care va opera zboruri din Iaşi şi vizează îndeosebi comunităţile de români din cele două oraşe de destinaţie, anunţă mediafax. Autorităţile locale sunt în discuţii şi cu Turkish Airlines şi Lufthansa în perspectiva deschiderii unor rute directe între Iaşi şi Istanbul, respectiv între Iaşi şi Frankfurt, scrie mediafax.ro.
Vezi și EXCLUSIV! Acuzații grave la adresa lui Vlad Voiculescu: „Ați făcut tot posibilul sa fie arestați medici și să distrugeți transplantul în România!”. Reacția de-a dreptul uimitoare
Investiție uriașă! Lidl a semnat actele! Ce deschide în România – Va fi al doilea ca mărime din Europa
EXCLUSIV! Acuzații grave la adresa noului procuror șef DIICOT! De ce ar fi acesta vulnerabil
O nouă companie vine în România- Va 'FACE PRAF' concurenţa: Oferte fără precedent pentru clienţi
Trending

13:07Politica
30 de miliarde de lei "facturi neachitate", acuză Sorin Grindeanu. "Greaua moștenire" apare deja în discurs, după plecarea lui Ilie Bolojan

20:30Entertainment
Afacerea pe care Andreea Esca și soțul o au în Porumbacu de Jos. Vedeta PRO TV și Alexandre Eram au făcut un întreg circuit turistic

09:30Social
Top județe cu cei mai săraci pensionari. Locurile din România unde sunt foarte mulți seniori care trăiesc din ajutor social

08:00Social
Cei cu pensii speciale și militarii ar putea să-și primească banii înapoi până în 2028. Degeaba ne impune UE să le micșorăm veniturile

12:30Entertainment
Sfântul Dumitru, tradiții și superstiții. Obiceiuri strict interzise pe data de 26 octombrie 2026

15:00Social
Anunț despre creșterea pensiilor, în 2027. Noul Guvern a dat vestea pentru seniori

12:00Economie
Top cele mai căutate cartiere din București. Nu doar prețul chiriei reprezintă un factor în alegere

11:00Economie
Cât te costă să-ți schimbi rețeaua electrică din casă. Calcul orientativ pentru un apartament de 3 camere

18:30Entertainment
Filmul pe care l-a văzut aproape oricine. Este pe locul 1 mondial

11:30Social
Când ai voie să faci lucrări de renovare, dacă stai la bloc. Ce spune legea
Articole Similare

22:00Economie
Mașinile hibride fac senzație. Tot mai mulți șoferi optează și pentru electric

21:30Economie
China, principalul cumpărător de aur rusesc. Țara vinde pentru a finanța războiul cu Ucraina

19:00Economie
7 din 10 bugetari au fost de acord că banii publici sunt risipiți. Dezvăluirile celor care lucrează la stat

16:30Economie
Pașaportul, direct pe telefonul mobil. Google Wallet permite deja funcția

16:00Economie



