O adevărată încurcătură s-a iscat în presă, după ce mai multe publicații au scris că milionarul Țânțăreanu ar fi ajuns săptămâna aceasta la spital, după ce starea sa de sănătate s-ar fi înrăutățit. Acesta ar fi ajuns pe mâna medicilor, după ce cancerul cu care se lupta în urmă cu câțiva ani ar fi recidivat.
Țânțăreanu a făcut primele declarații referitoare la aceste informații din presă.
"Mă simt ca morţii. Mă bucur că lumea aprinde candele. A pornit totul dintr-o prostie. Dumincă am fost la teatrul evreiesc cu 15 prieteni si am mâncat ceva. Cum am intrat, toţi au zis că le pare rău, că ce s-a întâmplat. Că a apărut în presă că a recidivat cancerul. E complicată treaba cum poate fi manipulată lumea. Nişte procese penale şi civile îi strică unui jurnalist treburile. Dacă aia au spus, asta e, în orce caz e o treabă bună. Da sunt bine, e loc pentru şi mai bine.", a spus afaceristul la un post de televiziune.
Acum ceva timp, milionarul a vorbit și despre pensia sa. Banii pe care îi primește de la stat nu i-ar ajunge nici de medicamentele sau tratamentele necesare, noroc că acesta nu depinde de ea.
Țânțăreanu primește o pensie de 14 milioane de lei vechi, bani pe care îi ridică nepoata sa.
“Am 14 milioane de lei vechi. Atat e pensia mea. Dar, pensia mi-o ridica o nepoata. I-am dat-o ei. Banii se duc la ea”, a mărturisit el, potrivit wowbiz.ro.
Vezi și Anca, fiica Ionelei Prodan, a decis să spună public adevărul despre boala mamei sale! În ce stare se află cântăreața?
Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense
Mutare TOTAL NEAȘTEPTATĂ a colosului Lidl! Este pentru prima oară când gigantul face asta în România
Ce pensie primește, de fapt, Tânțăreanu și ce face cu ea: Nu i-ar ajunge nici pentru medicamente
Trending

25 octPolitica
30 de miliarde de lei "facturi neachitate", acuză Sorin Grindeanu. "Greaua moștenire" apare deja în discurs, după plecarea lui Ilie Bolojan

25 octEntertainment
Afacerea pe care Andreea Esca și soțul o au în Porumbacu de Jos. Vedeta PRO TV și Alexandre Eram au făcut un întreg circuit turistic

25 octSocial
Top județe cu cei mai săraci pensionari. Locurile din România unde sunt foarte mulți seniori care trăiesc din ajutor social

25 octEntertainment
Sfântul Dumitru, tradiții și superstiții. Obiceiuri strict interzise pe data de 26 octombrie 2026

25 octSocial
Cei cu pensii speciale și militarii ar putea să-și primească banii înapoi până în 2028. Degeaba ne impune UE să le micșorăm veniturile

25 octSocial
Anunț despre creșterea pensiilor, în 2027. Noul Guvern a dat vestea pentru seniori

25 octEconomie
Cât te costă să-ți schimbi rețeaua electrică din casă. Calcul orientativ pentru un apartament de 3 camere

25 octEconomie
Top cele mai căutate cartiere din București. Nu doar prețul chiriei reprezintă un factor în alegere

25 octEntertainment
Filmul pe care l-a văzut aproape oricine. Este pe locul 1 mondial

25 octSocial
Când ai voie să faci lucrări de renovare, dacă stai la bloc. Ce spune legea
Articole Similare

25 octEconomie
Mașinile hibride fac senzație. Tot mai mulți șoferi optează și pentru electric

25 octEconomie
China, principalul cumpărător de aur rusesc. Țara vinde pentru a finanța războiul cu Ucraina

25 octEconomie
7 din 10 bugetari au fost de acord că banii publici sunt risipiți. Dezvăluirile celor care lucrează la stat

25 octEconomie
Pașaportul, direct pe telefonul mobil. Google Wallet permite deja funcția

25 octEconomie



