Cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au spus că doresc să elimine standardele de cost pentru investiţiile finanţate din bani publici.
Prin eliminarea standardelor de cost, ministerul a urmărit reducerea temenelor de implementare a proiectelor de infrastructură şi creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. Cei de la Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii şi Ordinul Arhitecţilor din România susţin proiectul legislativ al ministerului.
Cei de la MDRAP au constatat că standardele de cost nu sunt obiective şi nu pot acoperi toate categoriile de lucrări, dar au realizat că este mult mai dificilă standardizarea costurilor.
„Este de menţionat că standardele de cost în vigoare privind infrastructura de transport au fost calculate pornind de la situaţii teoretice şi nu pe baza unor studii geotehnice aprofundate“, se precizează în nota de fundamentare a proiectului legislativ iniţiat de MDRAP.
Standardele de cost au fost calculate la nivelul lunii ianuarie 2010, iar de atunci și până în iunie 2018, prețurile de consum au crescut cu 22,69%, au spus datele date de cei de la Institutului Naţional de Statistică. În mod normal aceste date despre cost trebuiau să fie actualizate periodic, dar nu s-a întâmplat.
Utilizarea acestor standarde de cost a condus la stabilirea unor valori subevaluate ale contractelor.
Ponderea procedurilor ce au fost anulate pentru că nu a fost depusă nicio ofertă în anul 2017, a fost de 22%, valoarea fiind în momentul acela de 13.264.462,76 mii lei, ce reprezintă un procent de 50% din totalul procedurilor anuale, conform informațiilor date de Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.
Anul acesta, Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect legislativ de actualizare a standardelor de cost, ce viza o creștere de 12,5% a costurilor de construcţie pentru o autostradă în zonele de şes, deal şi munte.
„Considerăm necesară revizuirea standardelor de cost stabilite în anul 2010 şi propunem creşterea procentului aplicat lucrărilor de construcţii-montaj la cota de aproximativ 3% pentru consultanţă (faţă de 1%), 5% la proiectare (faţă de 3%) şi 2% pentru asistenţa tehnică (faţă de 1,5%). În privinţa preţurilor unitare propunem actualizarea acestora cu indicele de cost în construcţii ingineresti publicat de către Institutul Naţional de Statistică, pentru perioada 2010 (baza standardelor de cost aprobate) şi 2017, respectiv 122, reprezentând o creştere de 22%”, se motiva proiectul de act normativ, conform capital.
S-a aflat cine este bărbatul în alb care a coordonat jandarmii! Ce funcție și ce salariu are
Surprize-surprize! Cine este, de fapt, „UMBRA” lui Klaus Iohannis și ce salariu are
S-a aflat: Cine este cel care a dat ordin jandarmilor să ‘cureţe’ Piaţa Victoriei și ce avere are
REVOLTĂTOR! Din cauza lor nu avem autostrăzi-Cine sunt vinovații
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepExterne
Soți închiriați la plata cu ora. Pare banc, dar a ajuns să fie realitatea din această țară

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

21 sepEconomie
Facturile de curent și gaze, mărite, dar nu din cauza consumului. Pentru ce vor plăti românii în plus

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul
Articole Similare

10:45Social
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

09:32Social
Proiectul privind uniformele școlare obligatorii a fost adoptat de Senat

21 sepSocial
Ce drepturi ai la locul de muncă, în perioada de probă. Este stipulat clar în Codul Muncii

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica



