Cornelia Catanga s-a stins din viață vineri dimineață, la Spitalul Universitar din Capitală, la 63 de ani. Ea a decedat în urma unui stop cardio-respirator, însă, spun medicii, se infectase și cu Covid-19.
Puțini știu că regretata cântăreață de muzică de petrecere ajunsese în stradă, după ce banca i-a luat casa, pentru o datorie de 90.000 de euro.
„Trăiesc din ajutorul fiului. Sunt disperată, dacă banca mi-a luat casa. Dacă i-aș fi dat în judecată, câștigam eu. Am fost amenințată de la bancă. Eu nu am știut ce înseamnă chestia asta și decât să vină ei să mă dea afară, am plecat eu.
Nu mi-a fost ușor. Fiul meu aduce bani în casă. Dar acum nu mai are nici el. Am vreo putere, ne crede cineva? Promisiuni sunt la ordinea zilei, dar oamenii pozează în victime când trebuie să ajungă la alegeri, dar când ajung, nu mai fac nimic.”, declara, în 2020, Cornelia Catanga.
Aurel Pădureanu a intervenit și el în conversația telefonică a explicat că motivul pentru care nu se pot muta la apartament este programul de studiu al fiului lor. Totodată, acesta a ținut să sublinieze că niciodată nu le-a fost atât de greu pe plan financiar, cum le este acum, din cauza pandemiei.
„El este absolvent de Conservator. A venit din cauza mamei lui. Este o situație delicată. Noi stăm în chirie, plătim 800 de euro pe lună. Nu puteam merge la bloc.
Nu avem cum sta la bloc că băiatul nostru nu are cum să studieze. Speranța noastră este să se dea drumul imediat la cântări. Mai ales Revelioanele erau aur pentru artiști. Noi nu am făcut nimic decât să cântăm. Numai medicamentele ne costă 1.000 de lei lunar.”, a spus, la Antena Stars, Aurel Pădureanu.
Vezi și
EXCLUSIV Tunul pregătit de USR-PLUS! Cărțile făcute de Dan Barna și Cristian Ghinea
Document! A fost zburat din funcție! Sursele Bugetul.ro, confirmate după o săptămână!
Situația mizerabilă prin care trecea Cornelia Catanga! A pierdut casa și a fost aruncată în stradă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-03-2021 13:51
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

3 minute în urmăEconomie
Reduceri la hotel și la zbor, dacă îți faci cumpărăturile de la Kaufland. Cum trebuie să procedeze clienții pentru a prinde beneficiul

33 minute în urmăEconomie
Modificare pregătită la Uber și Bolt. Operatorii ar putea avea doar o mașină în comodat

28 octEconomie
OLX lansează două instrumente noi. Unde sunt disponibile și ce pot face utilizatorii

28 octEconomie
Motorina se poate scumpi cu încă 0,85 lei, în doar câteva zile. Avertisment pentru șoferi și Guvern

28 octEconomie



