Liderul pieței de telefonie mobile face anunțul pe care mii de oameni îl așteptau. În această perioadă, angajații din România stau cu sufletul la gură, așteptând decizia șefilor în privința Revoluției Fiscale.
În acest context, cei de la Orange România au dezvăluit că se vor face ajustări, astfel încât salariul net al angajaților să nu fie afectat de trecerea contribuțiilor în sarcina lor.
„Primul impact pe care îl vedem legat de revoluţia fiscală este agitaţie, pentru că în loc să ne gândim la planurile noastre şi la investiţii, toţi stăm acum să calculăm şi să analizăm schimbările potenţiale şi ajustările pe care trebuie să le facem. Primul impact negativ pot să spun că este lipsa de predictibilitate, care este prima condiţie pentru a avea un sector stabil”, a declarat Liudmila Climoc, CEO Orange România, în cadrul conferinţei ZF Digital '17.
„Planurile noastre se fac cu cel puţin un an în avans, deseori chiar cu mult mai mult. Trebuie să ştim ce va urma, nu să ne grăbim să schimbăm lucrurile. Impactul pentru piaţă va fi în primul rând în segmentul B2B. Oamenii sunt mai puţin dispuşi să ai decizii legate de investiţii, toţi aşteaptă să vadă ce se întâmplă, cum va arăta 2018. Aici vedem o încetinire a investiţiilor şi un impact negativ al măsurilor. Vom face ajustări astfel încât salariul net al angajaţilor să nu fie afectat”, a mai spus ea, conform zf.ro.
În anul 2016, Orange România avea 2.371 de salariați.
Vezi și Puțini știu asta! Cine este, de fapt, și cu ce se ocupă soțul Danei Grecu
Veste proastă pentru mii de angajați: Un gigant german anunță COCEDIERI în masă
Un gigant de pe piața de telefonie mobilă face anunțul extrem de așteptat în această perioadă! Decizie importantă
Trending

06 noiSocial
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

06 noiSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

06 noiSocial
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

06 noiSocial
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

06 noiSocial
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

06 noiSocial
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

06 noiEconomie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

06 noiActual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

06 noiEntertainment
Horoscop săptămânal 9-15 noiembrie. Previziuni financiare pentru toate zodiile

06 noiEntertainment
Cel mai spectaculos târg de Crăciun din România își deschide porțile. Evenimentul din ograda Liei Olguța Vasilescu a fost asemănat cu cel din Viena
Articole Similare

06 noiEconomie
Toate zborurile Dan Air, oprite. Ce se alege de clienții care cumpăraseră deja bilete de avion

06 noiEconomie
Programul Prima Baterie prin care poți lua până la 15.000 de lei de la stat. Cum trebuie să procedezi

06 noiEconomie
Black Friday până și la curentul electric. Oferta de la Electrica Furnizare pentru clienți

06 noiEconomie
Impozitul minim pe cifra de afaceri ar urma să fie eliminat de la 1 ianuarie 2027. Anunțul oficial a venit de la Luca Niculescu

06 noiEconomie



