Vești bune pentru toți pensionarii! Deși noua Lege a pensiilor a fost adoptată tot vor primi aceste bonificații
Conform proiectului de lege, bilete de tratament vor fi acordate asiguraţilor şi pensionarilor sistemului public de pensii, în limita sumelor alocate pentru această prestaţie, prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Numărul total al biletelor de tratament balnear, inclusiv al celor asigurate în unităţile de tratament balnear din proprietatea CNPP, este stabilit anual prin hotărâre a Guvernului, scrie capital.ro
În vederea stabilirii numărului de bilete de tratament balnear pentru staţiunile balneare se va ţine seama de solicitările potenţialilor
beneficiari, de categoria de confort oferită, precum şi de nivelul maxim al tarifelor stabilit prin ordin al preşedintelui CNPP, conform prevederilor legale în vigoare.
Prestaţiile privind tratamentul balnear sunt asigurate în unităţile de tratament din proprietatea CNPP şi în completare în unităţi de profil prin contracte încheiate potrivit legii.
Ce condiții trebuie să îndeplinească asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pentru a beneficia de tratament balnear?
a) gratuit – persoanele beneficiare de pensie de invaliditate din cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor
sociale;
b) cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti – asiguraţii şi pensionarii, alţii decât cei prevăzuţi la lit.
De asemenea, se pot acorda bilete de tratament balnear, în condiţiile prezentei legi, şi soţului/soţiei asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, cu plata integrală a biletului de tratament.
Durata tratamentului balnear este de 12 – 18 zile.
Contravaloarea prestaţiilor acordate în condiţiile prevăzute la litera a) şi diferenţa dintre contravaloarea prestaţiilor şi contribuţia
bănească prevăzută la litera b) se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit legii.
Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear inclusiv categoriile de beneficiari şi nivelul contribuţiei băneşti individuale ale
acestora, se aprobă anual, prin ordin al preşedintelui CNPP.
Numărul biletelor de tratament balnear, inclusiv cele care se acordă gratuit potrivit prezentei legi, precum şi cele care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale unor legi cu caracter reparatoriu, modul de acordare, de distribuire şi de decontare a acestora, se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Citește și
Dezvăluire-bombă! Artificiul folosit de Guvern, pentru a da lovitura! Rolul ANAF
INTERVIU fără perdea cu Ludovic Orban. Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile; Artificiul folosit de Guvern, pentru a-și face planul
Ion Țiriac nimicit! Frații Dedeman i-au dat mega-lovitura
Vești importante pentru pensionari! Ce vor primi din partea statului
Trending

19 sepSocial
Cât încasează o asistentă medicală acum, în 2026. Diferențele dintre lefurile de la stat și cele din mediul privat

19 sepActual
Escrocheria care pare a fi de la ASF și Poliție. O femeie aproape a pierdut 100.000 de lei, cum acționează infractorii

19 sepEntertainment
Cine deține PRO TV acum. Mulți au rămas cu impresia că trustul media încă este al lui Adrian Sârbu

19 sepSocial
Cât câștigă un polițist în 2026. Grila de salarizare, sporuri și beneficii

19 sepEconomie
Cât câștigă un electrician în România în 2026. Prețul orei de lucru și venitul lunar

19 sepSocial
Cât câștigă un profesor în România în 2026. Diferențele dintre învățământul preuniversitar și universitar

19 sepHoroscop
Horoscop financiar 19 septembrie 2026: oportunități și previziuni pentru toate zodiile

19 sepSocial
Cât câștigă un pompier în România în 2026. Salariul la stat și sporurile pentru misiuni

19 sepSocial
Cât câștigă un militar în România în 2026. Soldă, sporuri și beneficii pentru armată

19 sepEconomie
Cât câștigă un vânzător în magazinele din România în 2026. Retail vs mall
Articole Similare

19 sepEconomie
Mai bine de 1.000 de companii de stat pot dispărea. Există și varianta restructurării, care ar duce la valuri de concedieri

19 sepEconomie
Noua rovinietă electronică are deja probleme. Ce trebuie să știe șoferii care vor să achite online taxa de drum

19 sepEconomie
Programul Noua Casă 2026. Cât mai costă un apartament cu credit garantat de stat și cine mai are acces

19 sepEconomie
Șomaj tehnic sau concedieri în industria auto românească. Ce riscă angajații pe fondul noilor reguli UE

19 sepEconomie



