Scandalul presupusei filări a comisarului-șef Radu Gavriș, adjunctul Poliției Capitalei, este dovada că și azi continuă fratricidele între polițiști și, după cum vă vom arăta în cele ce urmează, pare că nimic nu s-a schimbat în Ministerul de Interne.
Bugetul.ro a atras atenția în privința acestei probleme încă de pe vremea când ministru al Afacerilor Interne era Carmen Dan.
În iulie 2019, pe vremea când Carmen Dan era ministru, aveam infornții că „polițiștii au început să se trezească cu plângeri penale la Direcția Națională Anticorupție, puse la cale de alți colegi”.
Astfel, oamenii legii sunt forțați fie să se retragă din funcțiile de conducere pe care le ocupă, fie din concursurile desfășurate în vederea ocupării unor posturi-cheie, scriam AICI, la avea vreme.
Ulterior, în septembrie 2019, dezvăluam că „un fost colaborator al Poliției, Cătălin Vișoiu, susține că fostul șef al Biroului Autorizări arme și muniții din cadrul Poliției Capitalei, Viorel Raicu, i-a furnizat secrete de serviciu despre colegi”.
Mai mult, Vișoiu spune că Raicu „s-a folosit de el ca să scape de șefi”, inclusiv de șeful direct, Andrei Manta.
La acea vreme, Bugetul.ro l-a contactat telefonic pe Viorel Raicu și l-a întrebat dacă este adevărat că i-a dat lui Vișoiu date confidențiale despre colegi.
Raicu ne-a declarat că nu vorbește cu persoane din exterior despre munca sa și că nu este Cătălin Vișoiu persoana care să beneficieze de vreun privilegiu în acest sens.
În august 2020, după ce în spațiul public au apărut imagini de la întâlnirea dintre Duduieni și mai mulți grei din Poliție, printre care și inspectorul general de atunci al IGPR, Liviu Vasilescu, Dumitru Coarnă a lansat acuzații grave la adresa adjunctului Poliției Capitalei, Radu Gavriș.
Dumitru Coarnă, în prezent deputat PSD, a declarat, pentru Bugetul.ro, că Gavriș a fost cel care a făcut publice imaginile cu Liviu Vasilescu, după cum am scris AICI.
Iată că, acum, în ianuarie 2021, roata s-a întors, iar Radu Gavriș a acuzat că a fost filat la comandă, după cum am scris AICI.
Rămâne de văzut dacă noul ministru de Interne, Lucian Bode, va rezolva această problemă sau, în goana după funcții, vor continua execuțiile în Ministerul de Interne.