casa de bani

sursa foto:  capital.ro

Noi informații despre Programul „Prima Casă”! Reprezentanţii Fondului de Garantare a Creditelor au spus TOT

Noi informații despre Programul „Prima Casă”! Reprezentanţii Fondului de Garantare a Creditelor pentru INM au spus Tot.

Conform Fondului de Garantare a IMM-urilor, anul acesta au fost acordate deja 2.900 de promisiuni de garantare, iar alte peste 1.000 de cereri de garantare se află în proces de analiză.

Practic, într-o lună şi jumătate de la aprobarea noului plafon de două miliarde de lei, băncile participante au acordat deja 4.000 de credite, scrie economica.net.

„În cadrul Programului Prima Casă 2018, până la această dată au fost acordate un număr de circa 2.900 de garanţii şi promisiuni de garantare, iar un număr de aproximativ 1.000 de solicitări de garanţii sau promisiuni de garantare se află în diverse stadii ale procesului de analiză”, au dezvăluit reprezentanţii Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Programul Prima Casă 2018 este derulat prin intermediul a 15 bănci finanțatoare: Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania, Unicredit Bank.

Vezi și A intrat în vigoare! 13.000 de salariați din România primesc, din aprilie, mai mulți bani! Cine sunt aceștia

Planul de PR împotriva lui Liviu Dragnea. Miza: Mihai Fifor! Adevărul despre remanierile din Guvern

Veste bombă: se pregătește schimbarea lui Isărescu de la BNR! Cine i-ar lua locul

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare