sursa foto:  antena3.ro

Traian Băsescu atenționează Guvernul Orban: Este un lucru esențial care trebuie făcut

Europarlamentarul PMP/PPE, Traian Băsescu, atenționează Guvernul Orban, după rectificarea bugetară făcută de șeful Finanțelor, Florin Cîțu.

După ce Cîțu a suplimentat programul PNDL cu 1,8 miliarde de lei, Traian Băsescu susține că niciun ban nu trebuie să se acorde fără verificarea stadiului fizic al executării lucrărilor.

„PNDL – Puşculiţa PSD ? Sau nu numai…
Plata facturilor trebuie făcută după verificarea stadiului de execuţie al lucrărilor facturate.
Guvernul anunță un deficit de 4,4% din PIB. S-au făcut realocări de bani de la un minister la altul, unele spectaculoase. Rectificarea bugetară, reflectă și incompetenţa, și minciuna, și ticăloșia unor miniștri PSD. Fie că discutăm de ministrul Transporturilor, al Agriculturii, al Internelor sau al Educație Naționale, ei sunt campionii incompetenței pentru că restituie sume între 1,1 şi 2,1 miliarde Ron reprezentând programe cu finanţare europeană. Paradoxul este că exact aceşti miniştri erau clovnii televiziunilor explicându-ne, precu Cuc şi Daia, in fiecare zi cât de competenţi şi asudaţi de muncă sunt ei.
Dintre ministerele care primesc bani, m-aș opri la unul singur: Ministerul Dezvoltării Regionale campionul bunăvoinţei lui Moş Crăciun – Cîţu.
Dezvoltarea Regională primeşte pentru mult hulitul program PNDL o suplimentare de 1,8 miliarde lei, cea mai mare creștere de buget. Frumoasa sumă cu care Cîţu a dăruit masa PSD este destinată plăţii facturilor restante la PNDL. Dăncilă nu s-a încumetat să plătească facturile restante la PNDL, drept pentru care a încasat la vot costul demobilizării baronilor PSD.
Spectaculos, PNDL considerat puşculiţa primarilor PSD devine o prioritate la plată pentru ministrul Cîţu, el însuşi, ca opozant, un vajnic
Eu nu spun să nu se plătească, dimpotrivă, este corect ca agenții economici să își primească banii pe lucrările facturate, dar şi efectuate nu doar facturate.
Este un lucru esențial care trebuie făcut: niciun ban fără verificarea stadiului fizic al executării lucrărilor, pentru a se verifica dacă lucrările din teren corespund cu lucrarea facturată. Dacă vor corespunde, felicitări primarilor, dacă nu vor corespunde și, se va considera un adevărat dezmăț în utilizarea banului public, se va dovedi dreptatea opoziției că, PNDL-ul a fost pușculița primarilor.
Exerciţiul verificării corespondenţei dintre ce s-a facturat şi ce s-a executat în teren pe PNDL este un exercițiu care trebuie făcut şi fără de care guvernul se compromite”, explică, pe Facebook, Traian Băsescu.

Vezi și

Scrisoare deschisă către Ludovic Orban: I se cere decapitarea omului de-abia instalat în funcție

Proiectul a fost adoptat- Cine sunt cei care vor primi bani în plus pe langă pensie

EXCLUSIV Cazul Caracal, rezolvat pe repede-înainte?! Altfel, Dincă ar trebui repus în libertate în ianuarie

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare